La penultimul zbor am exersat oprirea rapidă. Asta e una din chestiile pe care elicopterele le pot face și avioanele, nu prea. Adică dacă-ți iese în cale un obstacol, poți pur și simplu să te oprești din zbor fără riscuri prea mari. Dacă însă te afli într-un avion, opțiunile sînt mult mai complicate sau nu există.

Teoria e destul de simplă, și am văzut cum se face de mai multe ori. La acel zbor însă Andrei mi-a cerut să fac cîteva de unul singur. M-am tot repezit eu, aproape de sol, și am încercat să execut oprirea dar nu mi-a ieșit mai deloc. Ba chiar, la ultima încercare, am făcut-o de oaie (știe cineva de unde vine expresia asta?), apăsînd palonierul stîng în loc de cel drept. Ăsta a fost semnalul pentru amîndoi că ar fi cazul să oprim lecția, iar eu am rămas destul de necăjit, nefiind în stare să pricep ce m-a făcut să apăs pedala stîngă.

N-am mai zburat vreo două săptămîni, dar mi-am tot bătut capul în timpul ăsta și într-o noapte mi-a picat fisa. Ca să vedeți cum îmi funcționează mie subconștientul. M-am trezit brusc, dumirit ce anume mă făcuse să apăs pedala stîngă: căutam acolo ambreiajul mașinii, pe care îl calc atunci cînd trebuie să pun o frînă puternică și bruscă!

Așa că ieri am venit la zbor decis să nu repet greșeala. Am exersat, cu Andrei, autorotații de la 1500 de picioare, apoi de la 600. Au fost mai ok decît cele făcute pînă acum, dar mai am de lucru la estimarea locului pînă unde m-ar putea duce.

Iar după ele, am ajuns la quick stops. Primele nu mi-au ieșit (deși nu din cauza palonierelor). Apoi, încercînd din nou, am virat scurt deasupra platformei, mi-am luat avînd deasupra unui tractor, și cînd am ajuns pe la 60 de noduri, am tras de manșă, apăsînd palonierul drept și punînd pasul în podea ușor dar ferm; am așteptat păsăroiul să se oprească, ținînd manșa mai trasă spre mine decît mi-ar fi zis instinctul (oare cum de nu dau cu coada de iarbă?), iar în clipa cînd am început să ne înfundăm, mai întîi am redresat la orizontală apoi am revenit cu colectivul pînă cînd l-am simțit agățat solid în rotor, și nu mai mult. La urmă, aproape stăteam pe loc.

– Much moar better! zice Andrei.

Am lansat în față, am virat și-am mai încercat o oprire, apoi încă una. Mi-au ieșit bine 3 la rînd, lucru care m-a făcut să mă simt foarte satisfăcut…