– Alege-ți un elicopter, zice Andrei la hangar.

„Bun”, îmi zic, „propoziția asta n-o aud în fiecare zi.”

De dimineață, cum am deschis laptopul și am apărut online pe Skype, am primit un mesaj: „‘neața! Briefing în 5 minute.” Am luat iute buletinul meteo și l-am notat pe o bucățică de hîrtie, am apucat caietul de briefing și creionul și, în papuci de casă, m-am repezit în sală. Am povestit cîte ceva despre ultima jumătate de oră, ceva mai nereușită, din ziua precedentă, apoi am discutat zborul de azi și am coborît la hangar (după o mică escală în cameră să înlocuiesc papucii cu adidașii, să iau geaca și să-mi administrez un pic de unguent mentolat).

Mă uit la YR-MDX și la YR-MDV și dau să aleg. La sol, cea mai notabilă diferență între ele, în afară de contorul de ore de zbor (de obicei se încearcă să nu se zboare cu ele în aceeași cantitate, ca să nu ajungă deodată la întreținerea periodică), este că MDV are centura de siguranță ca la avioanele de linie, iar MDX o are ca la mașini, cu buton roșu.

Că veni vorba de dimineața precedentă, cînd am cerut pornirea la hangar controlorul de zbor mi-a cerut „numele studentului”. O fi crezut și dînsul că cineva a confundat numele cu destinația vreunui raid sau ceva. I-am dictat, resemnat, că mă cheamă delta-echo-victor-alpha așa că azi m-am gîndit că MDV seamănă mai mult cu numele meu, deci l-am ales.

Azi m-am simțit destul de bine pentru că am început să mă prind de zborul orizontal și rectiliniu cu elicopterul. Alegi un regim constant de putere și apoi faci corecții mici din manșa ciclică, aproape ca la avion. Uneori, dacă altitudinea îmi scădea prea mult (de obicei din cauză că nu susțineam manșa colectivă suficient în palmă) mai aduceam pasul la loc, compensînd efectele secundare cu palonierul stîng și corectînd înclinația botului. Toate chestiile astea însă mă făceau să zbor cu ochii lipiți de instrumente, în loc să privesc și pe-afară.

Tot înainte cu valori constante!

– Nu zbura cu ochii lipiți de ceasuri, îmi repetă Andrei de 3 ori pe minut. Te uiți afară, te uiți afară, te uiți afară, te uiți afară… pac, baleiezi instrumentele, vezi unde trebuie să corectezi, începi corecțiile și te uiți iar afară, afară… cam 10 secunde te uiți afară, apoi dai o raită iute pe ceasuri și revii afară…

Atîta mă concentram să păstrez valorile cerute constante – adică să zbor la aceeași altitudine, cu aceeași viteză, pe același cap – că ar fi putut să-mi iasă și un munte în față, aș fi intrat în el fericit că zbor în limitele baremelor.

– Prima ta datorie e să pilotezi elicopterul, repetă Andrei. Toate celelalte vin după aia, îmi spune străduindu-se să vadă, pe după ochelarii mei de soare, încotro privesc..

După o vreme, mai mult forțat (priveam înainte la repere și număram în gînd: o mie unu, o mie doi, o mie trei…) mi-a reușit cît de cît și asta.

Debriefing:

Elicopterul nu încearcă să te omoare! Nu te speria de el. De asta ai instructor lîngă tine. Dacă se întîmplă ceva, întrebi.

Nu fixa nimic cu privirea!

Zborul s-a desfășurat în majoritate în bareme.