Azi a fost prima zi la Strejnicu, zis și Târgșoru Vechi. (Se pare că fac naveta din Tîrg în Târgșor.)

Dimineață la 8 a venit Ghenadie, mereu pus pe treabă și transformîndu-și eternul „o să vorbim noi despre asta” în „am vorbit despre asta, nu?” Din testul de vreo 78 întrebări de navigație făcut săptămîna trecută îmi rămăseseră ultimele 17 întrebări care erau legate de VOR așa că le-am terminat rapid azi. Apoi am luat cu el tot testul la puricat, și spre surpriza tuturor (era și Andrei prezent) am găsit unele întrebări care aveau răspunsul „corect” greșit, ba chiar unele aparent redactate de cineva care a învățat limba română ascultînd imigranți într-un autobuz islandez. O întrebare vorbea de „traiectoria avionului in raport cu distant [sic] vertical [sic] fata de sol” și ne-am scărpinat în cap minute în șir recitind-o (pentru că avea sens numai în raport cu nivelul mării), altele făceau referire la o anumită „metodă mentală de estimare” ce ne era complet necunoscută iar de greșeli de gramatică nici nu mai pomenesc. Probabil cei care le-au scris fac parte din grupul „lasă bă că-i bine și-așa”, din păcate însă eu fac parte din grupul care pierde timp prețios descifrîndu-le scrierile.

– Îți dau 9, decretează Ghenadie. N-ai greșit că nu știi, ci din neatenție. Ia, mai ia de-aici un set de teste și succes.

La „Planificarea și pregătirea zborului” Andrei mi-a vorbit azi de centraj și limitările datorate lui. Mi-a explicat și am înțeles de ce contează așa de mult cît de tare încarci elicopterul și unde, și care-s pericolele. Iar după teorie, am început să ne pregătim de primul zbor.

Pînă la zbor însă trebuie să vorbesc de long briefing, short briefing și preflight checks. Pe cele din urmă le-am făcut în hangar, cînd l-am cunoscut pentru prima oară pe YR-MDX și, cu checklist-ul în mînă i-am dat ocol, i-am ridicat fustele, m-am cățărat pe domnia sa și i-am invadat interiorul, asigurîndu-ne că toate-s cum ar trebui să fie înaintea zborului. Elicopterul e destul de nou, n-are nici 200 de ore și arată foarte bine, fiind și destul de îngrijit.

La short briefing s-a stabilit scopul misiunii (exercițiul 3: aclimatizare), apoi am urcat în turnul de control după buletinul meteo. Asta a fost pentru mine prima dată cînd am văzut un turn de control din interior.

– El e Alex, elevul nostru pe PPL(H), mă prezintă Andrei. Zîmbesc în toate părțile și încerc să nu stau în drum. Andrei se așează pe un scaun. – Iei situația meteo, te descurci, spune și se uită ostentativ pe geam.

Mă uit încurcat la una din doamne, care din fericire știe ce să facă; dă un telefon, și-mi obține datele referitoare la vizibilitate, nori și vînt, umiditate și presiune, pe care le-am trecut conștiincios în caietul de briefing.

Cînd am coborît la platformă, elicopterul era deja scos și pregătit de unul din mecanici, în timp ce un altul preluase batoanele de dirijare și se plasase în fața noastră.

Ne-am îmbarcat și am început checklist-ul de înaintea pornirii motorului. Le-am luat conștiincios pe toate la rînd, și cînd am ajuns la contact, Andrei zice:

– Tu ceri pornirea la turn. Zici indicativul, ceri pornirea motorului pe platformă și confirmi aprobarea. Dacă-ți dă QFE și direcția pistei, le confirmi și pe alea.

Dau la trăgaci și recit poezia, aștept răspunsul, confirm și continuăm cu lista. Verificări, verificări, acțiune, verificări, verificări, acțiune, așteptare, verificări și alte verificări, pînă la urmă rotorul se învîrte vesel în idle și scaunul îmi tremură sub fund (sau poate fundul pe scaun). Andrei ridică ușurel de colectiv, libelula devine „light on the skids” exact ca în carte, încă o tură rapidă de verificări și ne ridicăm pentru rulaj.

Platforma pentru elicopter se află aici cam în fața hangarului la vreo 200 de metri. Am plutit pînă acolo, am aterizat, am cerut decolarea și duși am fost. Andrei mi-a arătat cele 5 zone de deasupra aeroportului în care se desfășoară instruirea, dîndu-mi repere cît mai intuitive: fabrica de biscuiți (yum!), strada unde ies fetele la produs (yuck!) ori rîul Prahova (meh!).

Așa-zisa aclimatizare a durat jumătate de oră și m-a cam deranjat mirosul din elicopter, o combinație de combustibil cu acel miros specific de „nou” care la Robinson se pare că numai plăcut nu e. La cît costă mașinăria, ar fi putut să agațe un brăduț vanilinat de busolă!

După zbor, la debriefing, Andrei mi-a dictat în caiet:

Prea mult stres!

Frica nu-și are locul!

Orientare spațială bună.

Mai puțină rigiditate și presiune pe comenzi!

și am semnat amîndoi dedesubt.