Punct fix mobil

Ziua de azi a debutat cu 4 ore de teorie în compania d-lui prof. Buruiană, care a venit la Strejnicu special pentru mine. Am terminat cu dînsul ultimele capitole despre motoare și am discutat cele 4 teste pe care i le-am dat data trecută și acum mi le-a adus corectate; se pare că m-am descurcat onorabil, deși erau unele întrebări-capcană. Testele cu pricina se refereau la aerodinamică; mi-a mai lăsat un set de teste de motoare, și apoi mi-a spus:

– Pentru școală, testele pe care le-ați făcut sînt bune (dl. profesor are grația să mi se adreseze cu „dumneavoastră”), dar am să vă mai trimit două seturi, cu nivel mai crescut de dificultate, pe care să le rezolvați așa, de plăcere…

Nu i-am zis că urăsc testele și, chiar dacă am fost și eu profesor, nu mă dau deloc în vînt după școală. Am să îmi încerc puterile cu întrebările mai grele odată ce ajung acasă și îi voi trimite apoi răspunsurile prin email.

Am auzit că sînt unii elevi care, chiar dacă plătesc școala din buzunar, se feresc de teorie și preferă să se rezume la cunoștințe dobîndite în zbor. Bănuiesc că e și ăsta un mod de-a face lucrurile, dar eu unul țin prea mult la viața mea ca să nu încerc să învăț orice detaliu care, într-o bună zi, ar putea să mă scoată dintr-un necaz!

Andrei mi-a dat timp cît să casc de două ori apoi am făcut briefing-ul, am coborît la vizita medicală și apoi la hangar. L-am scos pe YR-MDV și i-am făcut preflight-ul în soare, ceea ce mi-a luat 5 minute și lui Andrei suficient timp cît să demonteze ușa din stînga, lucru perfect admis conform manualului elicopterului. În cabină erau deja 31 de grade!

"See? No door!"

După pornirea motorului am cerut rulajul la platformă și ne-am pus pe treabă: eu pe mestecat mămăliga, Andrei pe dat sfaturi și supravegheat. Parcă mi-a mai dispărut un pic din încordarea de ieri, în sensul că am reușit să încordez doar piciorul stîng azi…

Avînd acces sub control la toate comenzile m-am convins (cognitiv, că mental le visez și noaptea) de cîteva lucruri. De pildă, că trebuie să am răbdare. Efectele corecțiilor pe care le fac apar după secunde bune, și asta nu înseamnă că trebuie să corectez mai tare, ci doar să aștept după păsăroi. Sau că într-adevăr lucrurile ies bine atunci cînd muncești cel mai puțin. Cum spunea Jan Hornung, pe care-am mai citat-o, secretul punctului fix e să nu faci nimica – să lași naibii elicopterul să atîrne pe cer. Sună simplu, dar ca să poți să nu faci nimic trebuie să găsești mai întîi o atitudine ideală, care însă trebuie căutată cu pași minusculi, aproape insesizabili. Mișcările mele ocazionale nepotrivit de mari pe manșa ciclică l-au făcut pe Andrei să-și amintească de propriul său debut la punct fix și indicația ireproductibilă a instructorului său cu privire la raportul între pilot și manșă, indicație pe care mi-a repetat-o azi de fiecare dată cînd greșeam… adică de o grămadă de ori.

Totuși, de cîteva ori mi-au reușit niște staționări destul de stabile, care mi-au dat multă satisfacție, cum e asta:

– Nu uita prioritățile, îmi repetă Andrei. Cel mai important e heading-ul. Ține casa aia portocalie în același loc. Apoi atitudinea, și abia la urmă înălțimea!

Era nevoie să-mi tot repete că înălțimea e deocamdată pe ultimul loc, pentru că mi-a luat puțin timp ca să mă obișnuiesc cu variațiile incredibil de fine, milimetrice, care trebuie aplicate manetei colective pentru a potoli urcarea sau coborîrea.

– Ține-ți degetul mare lipit de scaun sau de picior, în felul ăsta vei avea mereu un reper și simți mai ușor pasul, m-a învățat el.

Exercițiul a fost întrerupt după exact 30 de minute de o sirenă insistentă: ELT-ul se declanșase singur, lucru ce ne-a obligat să venim urgent la hangar și să anunțăm pe la autorități că alarma e falsă… Mecanicii s-au tot uitat la dispozitiv, l-au resetat, pînă la urmă părea că și-a revenit așa că am alimentat și ne-am pregătit din nou de plecare.

Beep! Beep! Beep! Beep!

– Poate într-un univers paralel am avut un accident și ELT-ul a traversat în realitatea noastră, glumesc eu.

– Da, ne trebuie titirezul lui DiCaprio, percutează imediat Andrei…

A doua jumătate de oră a fost cam la fel. Am încercat cîteva decolări urmate de punct fix, dar mi-au ieșit decolări urmate de rulaj. Totuși, e un început, și după cum îmi repetă Andrei la debriefing, nu trebuie să mă aștept să-mi iasă totul din prima.

Am făcut și un tur de pistă ca să ne mai răcorim prin ușa lipsă, și exact după 30 de minute… ELT-ul și-a dat drumul din nou. Așa că am încheiat pe azi. Pînă acum am strîns 7 ore de zbor pe R22!

La debriefing:

"Nu trebuie să te aștepți să-ți iasă totul din prima!"

Nu trebuie fixată atenția pe nimic!Nu încerca să faci corecții instantanee!

Ținta este o atitudine corectă, în această faza se ignoră deplasările mici.

La rulaj, ca și la punctul fix, contează atitudinea și heading-ul!

Evoluția în parametri.

Anunțuri

Păreri, opinii, măsline...?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s