Heading

– Ține heading-ul constant, nu munci atîta cu manșa, ai răbdare să reacționeze, nu uita că cel mai important e heading-ul, îmi repetă Andrei într-una.

Mă chinui să țin totul sub control.

– Te chinui, nu trebuie să te chinui, trebuie să stai relaxat și să ții heading-ul constant, gîndește în atitudine…

„tre’ să-i dau un pic de comandă în față!” mă gîndesc.

-…nu în comenzi!

"Nu fixa reperul cu privirea! Privește în gol, dincolo de el..."

Mă uit fix la mîneca de vînt și încerc s-o fixez de parbriz…

– Nu fixa nimic cu privirea! Te uiți în gol, dincolo de reper, și încerci să simți schimbările în asietă cu coada ochiului! Nu uita să ții heading-ul constant, asta e cel mai important!

Și uite-așa a trecut o oră întreagă. Cu toate că ieri reușisem să fac niște puncte oarecum fixe, azi nu mi-a mai ieșit aproape deloc. Așa că am venit la hangar tare dezamăgit și am făcut o pauză în care Andrei a încercat tot ce-a știut ca să mă readucă în parametri, apoi am mai băgat o fisă.

– Ai venit hotărît să-ți iasă azi, fie ce-o fi, mi-a zis. Asta nu e bine. Dacă te concentrezi prea mult, nu-ți iese. Nu uita că scopul tău e să muncești cît mai puțin, dacă se poate chiar deloc. Atîta timp cît ții heading-ul fix, restul vine mai ușor!

Cum am decolat de pe platformă, a reînceput distracția, dar de data asta am schimbat reperul – am trecut la un turn înalt din zare – și mi s-a părut că ar fi o idee bună să-l țin mai nemișcat. Am început să lucrez mai mult cu picioarele și, ca prin minune, elicopterul a devenit mult mai docil, încît am reușit niște puncte fixe de vreo zece secunde (sau cel puțin sper că au avut atîta).

– Heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading, heading… repetă într-un Andrei cu vocea impersonală a sistemelor de alertă vocale cu care-s dotate avioanele de linie.

După jumătate de oră în care m-am bucurat că am descoperit unul din secretele punctului fix – să păstrezi heading-ul constant –, pe platformă după aterizare l-am interogat pe Andrei:

– Auzi, tu de ce nu mi-ai zis pînă acuma să țin heading-ul constant?!

Aruncîndu-mi o privire de calibrul 7,62 mm, instructorul-șef al școlii și-a dat jos din mers un papuc ca să mă bată cu el…

Dacă ați citit articolele anterioare probabil ați învățat deja pe de rost, cel puțin din debriefing-urile mele, ceea ce mi s-a repetat de sute de ori: că la punctul fix cel mai important e să păstrezi un heading constant, adică să nu gireze defel elicopterul. De ce nu am percutat pînă acum la asta așa cum trebuie, nu am nici cea mai vagă idee.

Un gând despre „Heading

Păreri, opinii, măsline...?