Cu ceva vreme în urmă am dat examenele teoretice. 9 au fost, și le-am dat în 2 zile, în condiții oarecum ieșite din comun. Dar le-am dat și… le-am luat.

Printre micile aventuri avute cu cele 9 ocazii (plus slalomul obișnuit prin birocrația Autorității), una mai amuzantă a avut loc la examenul de navigație. O întrebare îmi cerea să calculez componenta laterală a vîntului pe pistă în condițiile cutare. Mă scarpin în cap, adun doi cu doi, măsor și socotesc și îmi iese răspunsul:

Rog examinatorul să se apropie și am cu dînsul următorul dialog…

– Uitați, aici mi-a dat rezultatul ăsta, dar nu știu cît e sinus de patruzeci.

– Păi n-aveți calculator științific?

– N-am, zic eu. Adică am, dar pe telefon.

– Ei, nu e voie cu telefonul!

– Atunci poftiți telefonul, spuneți-mi dumneavoastră cît e sin(40°) că n-o fi secret de stat!

– Păi atunci cum facem? Împărțim și nota?

Am rămas un pic descumpănit. Oare se așteaptă de la mine să cunosc pe de rost, în elicopter, tabelele trigonometrice?!

– Scrieți un rezultat și dați-mi foaia.

Am scris cam la întîmplare: 9. Rezultatul corect, am calculat ulterior, era 9,6.

După două zile, de mult revenit acasă, m-am trezit într-o dimineață frustrat – visasem o metodă foarte simplă cu care puteam calcula chiar acolo cît e sin(40°). Aveam liniar, și raportor. Trebuia să desenez undeva un triunghi dreptunghic cu un unghi de 40° și ipotenuza de 10 cm, apoi să măsor pur și simplu cu liniarul cateta opusă și să mut virgula peste o cifră…

Sub înalta patronare a unor nori destul de amenințători am zburat azi o oră și jumătate cu Ghenadie. Andrei, într-un EC120, lucra cu un alt elev. Ne-am împărțit spațiul aerian și instructorul meu moldovan, profitînd de vînt, m-a pus să fac puncte fixe, aterizări și mici ture de pistă în toate direcțiile. Cel mai greu mi-a fost cu vîntul lateral, dar m-am descurcat cumva. Ghenadie a plecat destul de mulțumit, dar după lupta cu vîntul eu m-am ales cu febră musculară la mîna dreaptă…