Țup-țup

După un weekend în care am cugetat la aterizare în toate felurile posibile, azi am revenit la zbor și, pe o vreme superbă, mi-au reușit cîteva. Adică majoritatea din 24 de aterizări, cumulate într-o oră și jumătate în care am făcut și niște rulaje, girații și chiar un prim tur de pistă pe sud.

Sfatul lui Andrei despre o ușoară viteză înainte, la aterizare, a dat roade. Odată stabil în pernă, dacă las foarte ușor de pas, elicopterul capătă de la sine o foarte mică înaintare, aproape că nici nu e nevoie să aplic presiune pe manșa ciclică ci doar să nu corectez. Păstrînd capul nemișcat și reparînd imediat eventualele tendințe laterale, trebuie apoi doar să continui coborîrea pînă la touchdown.

La decolare: cu picior stînga pe măsură ce crește puterea.

Imediat la touchdown mi s-a întîmplat cam des să nu compensez lipsa subită de cuplu cu comanda palonierului drept, așa că unele aterizări m-au găsit cu nasul puțin în stînga. E foarte tentant ca, văzîndu-mă în sfîrșit pe sol, să uit că mai am de pilotat elicopterul și acolo!

Decolare, stabilizare la punct fix, rulaj cîțiva pași în față, stabilizare la punct fix, aterizare. Apoi de la capăt. Am țopăit în felul ăsta de-a lungul pistei, apoi paralel cu pista, ba cu vîntul în față, ba cu soarele în față, transpirînd amîndoi copios.

Țup-țup!

– Întreabă-i pe ăștia de la avioane, zice Andrei, dacă pot să facă 10 aterizări în 5 minute! Trecuse un sfert bun de oră și abia răzbisem, țup-țup, pînă la jumătatea pistei…

Rulajele cu viteză mică îmi ies deocamdată așa și-așa, mai trebuie să mă obișnuiesc cu raportul între comenzi astfel încît să rezulte o atitudine constantă și o viteză fixă, dar cel puțin am reușit să ajung, de bine de rău, de la punctul A la punctul B fără să mai trec prin punctul C (aflat undeva prin Moldova).

După o pauză, și cu celălalt elicopter, am exersat și cîteva lansări. Evident, și aici am dat de probleme. Imediat ce elicopterul iese de pe pernă, trebuie acționat vizibil asupra pasului și a manșei ciclice; aerodinamica fenomenului o înțeleg, dar exact cît să acționez încă nu simt și ba urc din cauză că nu cobor botu’ destul, ba dimpotrivă. La frînare simt cînd trebuie să vin cu putere dar mi se duce naibii heading-ul, pentru că variațiile mari ale pasului necesită variații ample ale pedalelor, care deocamdată mă cam timorează.

„Acolo-s 80 de grade!”

Cam asta vedeau și americanii în 1944, mai puțin blocurile comuniste…

Deocamdată!

Anunțuri

Păreri, opinii, măsline...?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s