Ieri am început să zbor cu instructorul de navigație, Ghenadie Frecauțan. Fost pilot militar, moldoveanul originar de pe undeva lîngă Bălți e un pilot disciplinat, atent la detalii, foarte prevăzător dar sigur pe el.

După cîteva tururi de pistă împreună, Ghenadie m-a trimis să zbor singur; apoi am făcut puțină pauză și am pornit din nou împreună în zona 4, la nord-vest de Strejnic, unde am făcut viraje și schimbări de altitudine. Pe care m-a pus apoi să le repet singur, sub supravegherea lui prin radio de la sol.

Am decolat, m-am dus în locul indicat și m-am apucat de treabă. Mai întîi viraje la aceeași înălțime, apoi urcări și coborîri în linie dreaptă, apoi viraje în urcare și coborîre. Îmi cere multă grijă și atenție să rămîn acolo unde vreau în timpul virajului, și să păstrez o rată de întoarcere constantă. M-am dat pe cer de unul singur vreo jumătate de oră, făcînd de bine de rău tot ce-am avut eu chef (cu aprobarea lui Ghenadie), apoi m-am înscris în tur de pistă și am venit la aterizare.

Azi a venit ziua raidului în simplă comandă. Ghenadie a decis o rută clasică în școală: Strejnic – Urziceni – Mizil și retur. Aseară l-am pregătit pe hîrtie: navigație, repere, meteo, distanțe, viteze, altitudini, timp, consum, necesar de combustibil, masă, centru de greutate, restricții, documente. Raidul e destul de simplu: drumuri și căi ferate directe, rîuri și distanțe relativ scurte. L-am parcus împreună cu Ghenadie în YR-MDV și m-am străduit să rețin cît mai multe puncte de reper. Pădurea și catedrala din Bucov, punctul de ieșire din zonă; coșul cu flacără care trebuie ocolit; prima și apoi a doua cale ferată, de unde iau capul spre Urziceni; blocurile din oraș cu nodul de cale ferată care despică două cartiere; blocurile lucioase ale Mizilului și pista de probă a tancurilor din apropiere, apoi linia ferată și dealul după care ajung înapoi la Bucov, revenind înapoi în zonă.

Am decolat singurel, fiindu-mi aprobat traiectul direct spre Bucov. Am urcat la 1500 de picioare ocolind frumos Ploieștiul. Am căutat turnul cu flacără și l-am lăsat în dreapta, apoi din toate satele am ales Bucovul de după pădure, cu catedrala și cimitirul în stînga ei. Am cerut ieșirea din zonă și trecerea pe frecvența FIC, București Informare. M-am prezentat, m-am anunțat, am trecut de prima cale ferată zărind-o și pe a doua, apoi am luat capul spre Urziceni și m-am tot dus.

Viteza îmi varia destul de tare din cauza vîntului, și în plus aveam mereu de făcut corecții de altitudine care îmi afectau și viteza la sol. Pînă la urmă m-am trezit mai la stînga decît ar fi trebuit, fără să văd Urziceniul. Am socotit ce-am socotit, am virat la dreapta, am căutat să măresc viteza și am așteptat – din fericire orașul a întîrziat la întîlnire abia cîteva minute. Mulțumit, am virat la stînga spre Mizil, care deja se vedea așa că l-am folosit ca reper vizual direct, controlîndu-mă cu busola și cronometrul, iar de-acolo, așezat frumos între drum și linia ferată, am revenit spre Bucov și, cu aprobarea turnului Strejnic, acasă.

Raidul în simplă comandă a durat doar 30 de minute și mi-a plăcut mult, deși mi-ar fi plăcut și mai mult dacă atmosfera era ceva mai calmă. Mi-e puțin greu să zbor cu elicopterul înclinat sensibil spre dreapta (fără balast) și cu mîna întinsă destul de mult în față, iar trimmer-ul manșei nu mă prea ajută (am încercat o vreme și am renunțat), dar cu nițică atenție mă descurc…