Vremea s-a îndreptat, așa că azi am mai zburat o oră și jumătate, fără pauză. Aș mai fi zburat, dar spre final începusem să obosesc și nu-mi mai reușeau toate.

Exercițiul de azi a fost despre rulaj, ceea ce evident începe și se termină cu un punct fix. De fapt, după cum îmi tot repetă Andrei, rulajul (ca și aterizarea) e doar un punct fix care nu e fix pe una din direcții, în rest se aplică toate celelalte reguli.

Am făcut, de-a lungul pistei, staționări și rulaje cu fața și cu spatele (take that, aeroplanes!). Căutînd mereu să-mi… distragă atenția, Andrei a abordat subiecte de discuție dintre cele mai variate și neobișnuite… de pildă, încercînd să-mi explice stilul de muzică „dubstep”:

– Imaginează-ți un bas continuu și pe el suprapus un zgomot de modem de 56k…

De ce? Pentru că se pare că punctul fix e o manevră care iese bine doar atunci cînd e făcută instinctiv, și chiar așa e. Cu cît mă concentrez mai tare, cu atîta îmi iese mai prost. Dar distras fiind de discuție, aproape întotdeauna mi-au reușit staționări decente. Ba chiar o dată, la indicația lui Andrei de a reveni pe pistă după ce făcusem loc unei Cessne, manevra de reînscriere în viraj cu spatele mi-a reușit de minune tocmai pentru că doar m-am gîndit la ce aș vrea să fac și elicopterul mi-a „citit gîndurile”. Dacă aș fi vrut să fac un viraj cu spatele terminat tocmai pe axul pistei, aș fi transpirat degeaba o oră întreagă. Instinctiv însă, mi-a reușit de minune.

Problema cu manevrele instinctive însă e că nu le poți face conștient, că atunci nu mai sînt instinctive. Și uite-așa încerci să faci ceva fără să încerci… ci doar făcînd!

– Te rog hai un metru mai în spate, mă adresez eu politicos elicopterului, temîndu-mă să nu trag prea tare de manșă.

– Nu-l ruga, fă-o! răspunde Andrei pe intercom.

Toată chestia asta aduce mult mai mult cu dresajul decît cu pilotajul, ca să fiu sincer. Nu sînt sigur cine pe cine dresează, dar îmi place la nebunie, mai ales cînd îmi iese!

O altă paralelă care mi-a venit în minte este între punctul fix și recepția la radiotelegrafie. După ce te antrenezi suficient poți avea frumoasa surpriză să auzi semnalele Morse în căști și să îți privești mîna transcriindu-le în litere pe hîrtie, fără să faci conștient actul de a le traduce, mental, din sunete în simboluri. Devii un fel de imprimantă umană.

Andrei mi-a arătat ieri pe YouTube un clip cu un tip care încearcă de nu știu cîte ori o figură pe skateboard, căzînd și căzînd și căzînd și căzînd și căzînd pînă cînd, în final, îi iese. „Ăsta e punctul fix”, îmi zice…

Later edit: Andrei mi-a trimis și clipul, mulțumesc!